Vrei un custom? Partea 3 – La o atingere de buton…

Ne plac comenzile custom. Elegante, discrete, eventual cu toate cablurile trecute prin interiorul ghidonului… Vorbim despre detalii care fac diferenta intre un custom obisnuit si un artizanat cu potential pentru a deveni un adevarat obiect de cult.

Motogadget M-button microNe plac, le vrem, insa, ceea ce vedem constituie doar o parte a sistemului pe care constructorul trebuie sa il improvizeze (sau sa il cumpere). Partea cea mai simpla… Varful icebergului, caci “sub apa” se ascunde un sistem complex si destul de costisitor.

Fie ca vorbim de arhi-utilizatele MotoGadget M-Switch si M-Switch Mini sau de proiecte personale, folosirea unui sistem cu push-butoane impune o serie de modificari aduse instalatiei electrice. Mai exact, trebuie sa transformam semnalul de tip “momentary” intr-unul stabil, care sa permita mentinerea functiei in cauza (ex: semnalizare) fara a fi nevoie sa mentinem comanda.

Asta poate fi facuta in mai multe feluri, unele foarte costisitoare, altele implicand multe ore de munca si cunostinte serioase de electronica.

Varianta “Craciunul a venit mai repede”

Cel mai simplu este sa cumparam un sistem electronic integrat de la MotoGadget sau Axel Joost. In cel mai fericit caz, vorbim de cca 200 Euro investiti doar in componenta electronica, insa munca va fi destul de usoara, fiind necesare minime cunostinte de electrotehnica si, bineinteles, capacitatea de a urmari instructiunile atasate.

Nu mai mari decat un pachet de tigari, aceste controllere fac tot ce trebuie, ba… unele chiar mai mult decat atat…

De exemplu, M-Unit de la Motogadget stie ca, daca apesi scurt pe singurul buton pentru far, trebuie sa schimbe fazele, dar daca apesi lung, va stinge farul cu totul. Elektronikbox Version D, in schimb, poate folosi semnalele pe post de pozitii, ceea ce imbunatateste vizibilitatea in trafic, alimentandu-le cu o fractiune din curentul nominal.

Varianta DIY

O varianta mult mai economica este construirea unui montaj electronic cu integrate si relee. Aceasta varianta implica niste cunostinte serioase de electronica si acces la componente. Montajul ar include minim trei sisteme care sa transforme semnale de tip impuls in semnale permanente (montaj flip-flop – intre 2$ si 5$ pe e-bay) si mai multe relee de mai multe tipuri. Lista scurta arata asa: un releu de semnal, doua relee NO (unul pentru stanga si unul pentru dreapta), un releu SPDT pentru far si un releu pentru claxon. Intregul montaj va fi izolat astfel incat sa nu ne trezim ca la fiecare ploaie, motocicleta se va transforma intr-un pom de Craciun ambulant.

La final, am putea obtine efectul dorit cu doar 100-150 de lei, ceea ce inseamna mai putin de un sfert din valoarea celui mai ieftin controller de pe piata.

Releu semnale digital Axel Joost 208-028Varianta de compromis

Compromisul este de cele mai multe ori cea mai viabila alternativa. In cazul nostru, varianta intermediara implica folosirea unor relee de semnalizare electronice dedicate, concepute special pentru a functiona impreuna cu push-butoanele. Vezi Motogadget M-Relay+ sau Axel Joost Multi Flasher (269 lei). Acesta din urma este suficient de compact pentru a fi instalat in interiorul ghidonului, daca nu avem un ghidon de 22 mm din aluminiu, caz in care ar fi nevoie sa marim gaura interioara a ghidonului de la 12mm la 16 mm pe o lungime de minim 40 mm. Ambele relee ofera functii similare, transformand impulsul in semnal intermitent pentru semnalizare si, in functie de durata de actionare a butonului, stabilind un interval de temporizare.

kellermann R3 Si Kellermann ofera o alternativa interesanta, desi mult mai scumpa (511 lei), insa, pe langa functiile de baza ale unui releu digital cu temporizare, Kellermann a adaugat si alarma anti-furt sensibila atat la soc cat si la miscare. Pentru avertizarea sonora se poate folosi claxonul motocicletei sau o sirena de pana la 50 W.

Tot de la Axel Joost putem gasi si un releu pentru lumini, dar care, din pacate, nu este disponibil in reteaua europeana.

Releul Wanna Dimmer face exact ceea ce trebuie: schimba fazele farului la fiecare apasare a unui push-buton. Fiind suficient de compact, poate fi instalat in interiorul farului.

Sigur… acest articol atinge doar un sfert din partea nevazuta a icebergului. Partea cea mai dificila, adica trasarea cablurilor si conectarea componentelor, difera de la proiect la proiect, in functie de configuratia motocicletei donator, de solutiile alese, dar si de imaginatia artizanului.

 

 

Comentarii

comentarii

Urmareste-ne si pe Facebookschliessen
oeffnen