Hands off Cafe Racer & Scrambler

cafe racer in garaj

Eticheta… Dupa asta alearga toata lumea in zilele noastre. Nu conteaza ca ai nevoie de un lucru, atata timp cat iti place eticheta atasata, vei scoate din buzunar… ba nu, te vei imprumuta de bani ca sa-l cumperi. E valabil si la posete, si la telefoane, si la haine, si, da… din pacate, si la motociclete.

In ultima vreme am tot vazut denumirea “Cafe Racer” atribuita unor motociclete care nu prea au nimic “RACE” in ele… Nu zic sa fie SBK-ready, dar catusi de putin spirit combativ tot ar trebui sa aiba. La fel si cu scrambler-ele, nu zic sa fie “full-Dakar-competitive” dar macar pe un drum forestier tot trebuie sa se descurce cu brio (sa nu va aud ca mergi si cu vitezana pe forestier… ca nu ma refer la nevoia de a ajunge intr-un loc ci la placerea de a o face).

Crezi sau nu, motocicletele nu prea merg cu cafea... Nu de aia se numesc cafe racer

Crezi sau nu, motocicletele nu prea merg cu cafea… Nu de aia se numesc cafe racer-e

Pana acum cred ca v-ati prins ca nu-s mare fan al curentului neo-retro in forma lui actuala… Adica imi plac cafe racer-ele, la fel cum imi plac scrambler-ele, numai daca au capacitatea sa isi sustina pretentiile.

Acum ceva timp aveam o discutie cu cineva despre un custom:

“Cum poti sa ii zici cafe racer? Nu respecta standardele… Uite la al meu (aratand spre un CB650 cu evacuarile invelite in panza, sa monopost si ghidon clubman) asa trebuie sa arate un cafe racer.”

M-am gandit putin ca as putea sa ii ranesc orgoliul si am vrut sa ma abtin, dar nu am rezistat… I-am explicat ca, daca vrei sa fii puritan, conceptul de cafe-racer si numele Honda nu au ce cauta in acelasi context. Ca unul din motivele pt care au disparut cafe racer-ele este aparitia motoarelor de serie cu performante mai bune. Deci, Honda CB 750, Kawasaki Z1 si Suzuki GSX au ucis cafe racer-ele, pentru ca un pusti rebel cu un Triumph sau BSA de 10-15 ani nu mai avea nicio sansa in fata unui “white collar” cu o sportiva japoneza, iar de un Norton nu ar fi avut bani.

Asadar, cafe racer-ele au disparut din prim plan, ramanand undeva in “background” pana pe la sfarsitul anilor ’80, cand o serie de baieti au inceput din nou sa prinda gustul curselor stradale, doar ca de data asta nu mai beau cafea (cel mai probabil beau bere si Jagermeister), asa ca le-au zis street-fighter. Dar din nou, au aparut modelele de serie…

Si tot asa, pana la generatia hipster, cand au aparut alte cafe racer-e, se pare cu un set de standarde, dar fara prea multa substanta (in multe dintre cazuri). Standardele astea sunt scrise probabil intr-un stufos manual denumit “Cum sa fii un cafe racer veritabil” pe care il poti cumpara de la o carciuma de cafe racer-i numai dupa ce demonstrezi ca meriti asta.

Steve McQueen - king of cool

King of cool si-a castigat notorietatea in Baja si Mojave, nu pozand in fata cafenelelor

Cam aceeasi este istoria scrambler-elor, o eticheta pe care o vad atasata oricarei motociclete cu anvelope off-road, chiar daca singura iesire de pe strada pe care o va vedea va fi pe trotuarul din fata unor cafenele… Chiar daca proprietarul va posta frecvent pe retelele de socializare poza aia cu Steve McQueen la bustul gol, pe-o roata, el nu va da doi bani pe faptul ca scrambler-ele s-au nascut din nevoia unor nebuni de a traversa deserturile americane…

King of cool si-a castigat notorietatea in Baja si Mojave, nu pozand in fata cafenelelor (nu, Baja si Mojave nu-s doua carciumi din centrul Bucuresti-ului ci zone desertice din America, unde s-au nascut Desert Sled-urile)

Asa ca, draga hipstere, nu vreau sa iti rapesc placerea de a te lauda cu eticheta pe care ti-o pui, dar te rog, nu mai incerca sa mai impui standarde intr-o lume a oamenilor neconventionali…

Disclaimer: Prezentul articol este un pamflet… intr-o oarecare masura… dar, la nevoie, poate fi luat in serios.

Comentarii

comentarii

Urmareste-ne si pe Facebookschliessen
oeffnen