DigiMoto by Christian Zanzotti – Haute Couture

BMW R1200R Digimoto_842x430

Christian Zanzotti, un designer tanar dar cu ambitie si-a pus in cap sa creioneze motocicleta viitorului. Nu a unui viitor indepartat, cand vom zbura cu motociclete propulsate de pile cu hidrogen, ci a unuia mai apropiat. Poate chiar maine…

Conceptul a pornit, de fapt, de la o casca si de la dorinta de a face mersul pe motocicleta mai sigur. Casca imaginata de Zanzotti imbunatateste perceptia pilotului asupra mediului si asupra traficului, mai ales in conditii de vizibilitate scazuta. De asemenea, casca ofera informatii despre parametrii de functionare, inlocuind clasicul display de pe motocicleta.

Si daca tot am zis ‘motocicleta’, pentru a sustine acest proiect al castii interactive, Zanzotti s-a aliat cu GRAY DEV (companie specializata in dezvoltarea prototipurilor) si cu Wundelich pentru a construi o motocicleta ‘asortata’.

S-a plecat de la un BMW R1200R, care a fost dezbracat pana la cadru pentru ca apoi sa i se construiasca un rezervor angular si o sa minimalista.

De remarcat este lampa spate dintr-un plastic transparent care se ilumineaza integral, asigurand o buna vizibilitate. Acest element stilistic se regaseste si pe casca.

Motocicleta este doar un concept si nu este street-legal (ii lipsesc o serie de componente in acest sens), dar nu m-ar deranja ca o parte din elementele stilistice sa se regaseasca pe unele custom-uri, daca nu chiar pe viitoare motociclete de serie…

Sursa: The DigiMoto

Comentarii

comentarii

Urmareste-ne si pe Facebookschliessen
oeffnen