Ballistic Trident – Brutale 800RR by Rough Crafts

MV Agusta BRUTALE 800RR by Rough Crafts - intro 842x430

A trecut de mult vremea in care “Made in Taiwan” era un fel de “Aproape Made in Japan, dar nu chiar Made in China”. O demonstreaza, printre altele si nume Rough Crafts, constructorul unora dintre cele mai rafinate customuri pe care le-am vazut in ultimii ani.

Importatorul MV Agusta in Taiwan l-a insarcinat pe Winston Yeh, omul din spatele Rough Crafts, sa construiasca un super-custom pe baza noului Brutale 800RR.

Winston nu ar fi primul designer care incearca sa transforme in bine un MV, insa, pana acum, putini se pot lauda ca ar fi reusit (si asta cu multa indulgenta). Taiwanezul poate! Si asta, pe de o parte, pentru ca a ales sa nu urmeze retetele standardizate, sa nu incerce sa transforme una dintre cele mai moderne motociclete intr-un cafe racer clasic (cum au incercat altii) si nici sa nu vina cu o constructie fantasmagorica in fata caruia ar lesina doar un fan Star Trek (vezi conceptul Zagato).


Recomandari Motorhead.ro

Jacheta Retro Racing 


In schimb, Winston a ales sa atinga tema istorica intr-un mod aparte, cu un carenaj ce aminteste de celebrele “dustbin” (tomberon), dar intr-o forma ce ne trimite spre viitor. Carenatura a fost mai intai desenata pe calculator, apoi imprimata 3D, apoi copiata intr-o forma din lemn, peste care s-a asezat fibra de carbon.

Display-ul electronic a fost pastrat, in dorinta de a nu fi compromise niciuna din functiile acestuia, dar a fost mutat din fata ghidonului si integrat in carapacea rezervorului.

Din punct de vedere tehnic, nu prea e mult de facut la un MV, insa taiwanezul nu putea rezista sa nu puna ceva in plus. Chiar daca este ascunsa partial de carenaj, furca standard (de parca ‘standard’ ar putea fi pus in aceeasi propozitie cu Brutale 800RR…) a fost inlocuita cu un Ohlins FCR 800, iar jantele din aluminiu au fost inlocuite cu o pereche de jante inspirate de designul motocicletelor de curse din perioada de glorie a casei din Varese si realizate Wukawa Industry.

Tot custom-made, dar de data asta de catre Beringer, este sistemul de franare cu discuri construite special pentru Rough Crafts.

Cu 140 CP la 13.100 rpm, la fel de temperatmentali ca orice diva italiana, nu prea ai cum sa te joci cu orice sistem de evacuare, dar un HP Corse (unul dintre primele exemplare construite special pentru acest model) ar trebui sa se achite de sarcina.

Multe sunt detaliile care duc aceasta realizare in topul celor mai exclusiviste constomuri. Atat de multe si atat de bun e rezultatul, incat parca nici nu-ti mai vine sa amintesti ca Trident e un nume, in general, rezervat tricilindrelor britanice.

Via: BikeExif

Comentarii

comentarii

Urmareste-ne si pe Facebookschliessen
oeffnen